Ce țări au intrat deja în 2017. Cum sărbătoresc Revelionul. VIDEO

Ce țări au intrat deja în 2017. Cum sărbătoresc Revelionul. VIDEO
Publicat: 31/12/2016, 15:23
Actualizat: 30/01/2017, 21:31

Recuzita ritualului din 2016 este aceeași dintotdeauna: muzică și dans, îmbrăcăminte nouă, mâncare, băutură cum alta nu a mai fost peste an. Artificiile vor însoți această petrecere. De la New York la Londra, din Sydney în Dubai, locuitorii Pământului numără orele până la începutul ritualului petrecerii venirii lui 2017. Pământul și oamenii ei petrec la ore diferite.

AUSTRALIA

Australia este a șasea cea mai mare țară, dar are cea mai mică densitate din lume. 3/4 din această țară este nelocuită. Australia este cel mai mic și mai uscat continent locuit. Australia de Vest (WA) este cel mai mare stat și aproape la fel de mare cât Vestul Europei

Noua Zeelandă

Noua Zeelandă a trecut și ea în 2017. Revelionul a fost sărbătorit cu foc de artifici la Auckland. Puteți vedea impresionantul foc de artificii în următorul video:

Insula Crăciunului – primul loc din lume în care se serbează trecerea în 2017

Kiritimati sau Insula Crăciunului este un atol de corali din Oceanul Pacific, aflat în nordul Insulelor Teraina (Liniei sau Ecuatoriale) și parte a Republicii Kiribati. Insula este situată pe fusul orar UTC+14, astfel că este prima suprafață de uscat locuită care serbează noul an.

Insula Kiritimati este cel mai mare atol din lume. Suprafața de uscat – aproximativ 322 km². Împreună cu laguna, aproximativ 640 km². Suprafața insulei constituie 70% din suprafața de uscat a Republicii Kiribati. Joe’s Hill (Colina lui Joe), o dună de 13 m înălțime, este cel mai înalt vârf din atol.

Insula are peste 5000 locuitori, din care micronezieni, metiși și străini, cu peste 700 de gospodării. Populația insulei este concentrată în patru localități: Ronton sau London, Tabwakea sau Tabakea, Banana și Poland.

Ultimele care vor spune „La mulți ani, 2017!” vor fi insulele Howland si Baker, la 26 de ore după cei din Kiribati, după cum se arată în harta de mai jos, publicată de straitstimes.com.

Aiciputeți urmări în timp real cum trec secundele până la venirea Anului Nou.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×